Infecţii urogenitale bacteriene

Infecţiile vulvovaginale afectează în special mucoasa vaginală şi, în al doilea rând, vulva. Acestea constituie motivul cel mai frecvent de consult de specialitate pentru o femeie. Infecţiile vulvovaginale nu trebuie niciodată subestimate: dacă sunt neglijate, acestea pot da naştere unor probleme serioase pentru sănătatea femeii. De aceea, este important să învăţăm să recunoaştem simptomele acestora şi să vorbim despre ele cu propriul ginecolog. Infecţiile bacteriene, de exemplu, se întind de la vaginoza bacteriană (destul de frecventă la femeie şi care nu necesită tratamente deosebite) până la chlamydia, gonoree şi sifilis, care trebuie tratate cu antibiotice (sub control medical) şi pentru care este necesară o prevenire adecvată în vederea limitării riscului de transmitere.

Vaginoza bacteriană

Reprezintă aproximativ 60% dintre toate infecţiile vulvovaginale. Termenul de „vaginoză” nu indică o infecţie propriu-zisă, ci o modificare a ecosistemului vaginal cu înlocuirea florei lactobaciliare normale cu o floră patogenă cu compoziție predominant anaerobă.

Mediul vaginal nu este de fapt steril, ci este populat de o serie de microorganisme care, în condiţii normale, nu provoacă niciun pericol pentru femeie. Totuşi, există diverse condiţii care influenţează barierele imunitare feminine şi pot predispune femeia la afecţiuni. Astfel, vaginoza bacteriană se manifestă adesea prin prezenţa unor secreţii vaginale abundente, omogene, de culoare gri-verzui, destul de fluide şi uneori spumoase. Caracteristica ce le face unice este, în special, mirosul urât care le însoţeşte, un miros înţepător, care se accentuează mai ales după un raport sexual neprotejat şi nu dispare după mai multe toalete. Rareori aceste secreţii sunt însoţite de mâncărime, arsuri şi durere în timpul raportului sexual.

Fiind vorba de o alterare a ecosistemului vaginal mai degrabă decât de o infecţie, nu există reguli igienice şi nici comportamentale de recomandat femeii pentru o prevenire corectă. Astfel, este vorba de o reducere cantitativă a potenţialilor factori de apărare vaginali (lactobacili). Factori cum sunt stresul, tratamentele cu antibiotice şi depresia pot influenţa apărarea imunitară şi, deci, pot predispune la vaginoză.

La vaginozele bacteriene este indicată aplicarea unor substanţe cum este benzidamina, care, pe lângă că are proprietăţi antiseptice, antiinflamatorii şi anestezice de suprafaţă, respectă flora vaginală.

sus

Chlamydia

Este vorba de o infecţie bacteriană foarte comună cauzată de Chlamydia thrachomatis care poate fi transmisă atâtpe cale sexuală, cât şi de la mamă la nou-născut în timpul naşterii. La femeie cauzează o inflamare a colului uterin (la bărbat cauzează inflamarea uretrei). Deseori, chlamydia este asimptomatică şi, prin urmare, trecând neobservată, nu este tratată adecvat printr-un tratament cu antibiotice. Lipsa simptomelor şi răspândirea acesteia (mai ales printre tineri) a condus la definirea ei drept „epidemie tăcută".

Într-adevăr, este o boală dificil de diagnosticat, mai ales la femei, la care simptomele apar abia în stadiul avansat, când cauzează durere, arsuri în timpul raportului sexual şi pierderi anormale de sânge. Dacă este neglijată, infecţia tinde să se extindă şi, pe lângă că provoacă dureri pelviene şi renale, poate conduce la sterilitatea pacientului. La femei, bacteria care, la momentul contagiunii, se află pe cervix sau pe colul uterin, poate urca la aparatul genital feminin şi ajunge până la ovare şi abdomen. În această zonă, durerile pelviene cronice şi o eventuală inflamare a trompelor uterine pot modifica anatomia aparatului genital feminin şi obstrucţiona parcursul ovulului către trompe.

Diagnosticul care confirmă prezenţa Chlamyidiei se obţine printeste specifice de laborator. Se realizează prin examen microscopic direct şi examinarea probelor prelevate din zonele infectate, în general:
 

  • secreţii uretrale sau vaginale (în caz de suspectare a gonoreei)
  • tampon endocervical (în caz de suspectare a chlamydiei)

De asemenea, sunt disponibile teste care, identificând nivelul de anticorpi specifici conţinuţi într-o probă de urină, permit evidenţierea eventualei prezenţe a infecţiei. Dacă rezultatele analizelor sunt pozitive, tratamentul prevede alegerea celui mai adecvat tratament cu antibiotice care va trebui administrat preventiv și partenerului. Pentru o corectă prevenire este importantă evitarea comportamentului „riscant” de contagiune, prin utilizarea întotdeauna a prezervativului în timpul raporturilor sexuale.

sus

Gonoreea

 

Este vorba de o infecţie bacteriană cauzată de Neisseria Gonorrhoeae care se transmitepe cale sexuală. Provoacă o inflamare a căilor urogenitale dar, uneori, se poate instala şi în zona anală, bucală, în gât şi în regiunea oculară. Perioada de incubaţie este de aproximativ 2-8 zile.

La femei, infecţia este adesea asimptomatică; în unele cazuri, totuși, pot să apară:
  • mâncărime
  • secreție vaginală urât mirositoare
  • durere în timpul urinării
  • dureri în regiunea pelviană.

În general, infecția se tratează cu antibiotice. În ciuda faptului că este o afecţiune adesea asimptomatică, dacă este neglijată pot să apară o serie de complicații care pot duce la infertilitate (atât la femei cât și la bărbați). Pentru diagnostic şi prevenire, vă rugăm să consultați capitolul despre Chlamydia.

sus

Sifilisul

 

Este o infecție bacteriană cauzată de Treponema pallidum, care evoluează în trei faze:

  • sifilis primar, care are o perioadă de incubație de 2-6 săptămâni. La nivel genital apare „șancrul”, adică un ulcer mic destul de dur, nedureros și care se vindecă spontan. În apropiere apare o umflare a ganglionilor limfatici, în timp ce șancrul se cicatrizează lent în aproximativ o lună
  • sifilis secundar, care poate să apară în cazul în care nu a fost efectuat un tratament adecvat; acesta se caracterizează prin febră, erupții cutanate generalizate, inflamaţie a gâtului și umflarea ganglionilor limfatici în tot corpul. Urmează o fază de latență clinică care, într-o treime din cazuri determină vindecarea spontană, în timp ce într-o treime din cazuri rămâne asimptomatică (Treponema pallidum este mereu prezent în organism) iar, în treimea rămasă din cazuri se manifestă sifilisul terţiar, din fericire extrem de rar astăzi datorită tratamentului cu antibiotice
  • sifilis terțiar, care apare în absența tratamentului, după câteva luni sau chiar ani (până la 25) de la manifestările sifilisului secundar. Leziunile terțiare atacă valvele inimii și slăbesc pereţii principalelor vase de sânge. Infecția atacă inclusiv creierul și măduva spinării, cauzând paralizie generalizată sau pierderea coordonării musculare.

Sifilisul se tratează cu antibiotice, tratament care conduce la vindecarea completă. Este bine, însă, ca după vindecare să se efectueze controale constante până ce există certitudinea că infecția este cu adevărat eliminată. Dacă este necesar, se reaplică tratamentul.br />
Aproximativ o treime dintre persoanele care au raporturi cu persoane cu manifestări contagioase în curs pot fi infectate. Prin urmare, prevenirea înseamnă abordarea relațiilor sexuale cu responsabilitate: folosirea prezervativului cu partenerii de ocazie iar, în cazul în care se consideră că este prezentă infecţia, evitarea contactului sexual până la vindecarea completă.

sus