Sufăr des de răceli: ce pot face?

Răceala îi răpune chiar și pe cei mai puternici! Răceala obişnuită este de origine virală și se caracterizează prin inflamarea mucoasei nazale, în consecinţă apare congestia acestei mucoase, îngreunând respirația, cauzând senzaţie de usturime în nas, secreţie nazală densă, strănuturi frecvente, lăcrimare abundentă și dureri de cap. Aceste simptome sunt însoțite uneori de tuse, durere in gât și febră ușoară.

 

Răceală sau rinită alergică?

Răceala are un debut lent care se întinde pe mai multe zile, o perioada care durează de obicei 4-5 zile. Este o boala contagioasă si transmiterea are loc fie prin aer, prin picăturile de salivă expulzate de persoana răcită în timp ce vorbeşte, atunci când tuşeşte și când strănută sau prin contact direct, prin intermediul mâinilor. Răcim mai des atunci când răspunsul imun al organismului scade, iar cauzele unei eventuale rezistențe scăzute la virusuri pot fi variate: de exemplu, oboseala și slăbirea organismului, dar şi expunerea excesivă la frig şi ploaie. Copiii care merg la grădiniță și școală, frecventează medii în care posibilitatea de transmitere a bolilor contagioase este foarte mare, sunt în mod special expuşi la răceală și au tendința de se îmbolnăvi cu uşurinţă, dat fiind că aceştia nu au dezvoltat încă o rezistență puternică la virusuri.

În schimb, rinita alergică nu este cauzată de microorganisme, ci de alergeni, care pot fi reprezentaţi de mucegaiuri, praf, păr de animale (păr de câine, pisică, pene) și polen. Rinita alergică are un debut rapid şi o durată variabilă, adesea sezonieră (primăvara, vara, începutul toamnei), atunci când factorul declanşator este polenul. Simptomatologia se caracterizează prin prurit nazal, nas înfundat, prezența mucusului nazal deschis la culoare şi de consistenţă lichidă, mâncărime și senzaţie de arsura la nivelul ochilor, accese repetate de strănut și temperatură corporală normală.

Pentru a identifica alergenul responsabil de boala alergică se efectuează teste alergologice, care includ teste cutanate, teste specifice de provocare nazală, teste serice cu dozaje ale imunoglobulinelor IgE.

 

Tratament

Sunt disponibile produse fara prescriptie medicala care au ca scop ameliorarea simptomelor și care pot fi utilizate în ambele forme de răceală: acesta este cazul antihistaminicelor, care blochează efectele histaminei responsabile de curgerea nasului, de congestie, de strănut şi de conjunctivită (amintiți-vă întotdeauna că acestea pot induce somnolență) și decongestionante, administrate sub formă de spray-uri sau picături nazale, care reduc în mod semnificativ toate simptomele, dar care nu trebuie utilizate timp îndelungat întrucât pot avea efecte adverse asupra mucoasei nazale.

În cazul răcelilor pot fi utilizate inclusiv antipiretice care, pe lângă că ţin sub control temperatura, reduc toate simptomele, în timp ce este inutilă luarea de antibiotice care sunt ineficiente atunci când este vorba de o afecțiune virală. Răceala necesită odihnă: când este posibil, rămâneţi acasă, consumaţi lichide calde și băuturi bogate în vitamina C. Deşi afecţiunea este ușoară și simplu de rezolvat trebuie să ne amintim că aceasta este contagioasă și de aceea, toate persoanele răcite trebuie să stea departe de nou-născuţi, de persoanele slăbite şi de persoanele supuse unei terapii imunosupresoare (cum ar fi medicamente antitumorale).

Atunci când suferim de rinita alergică, odată identificat alergenul prin efectuarea unor teste alergologice, trebuie evitată intrarea în contact cu substanța la care suntem sensibili. Tratamentul destinat rinitei alergice este imunoterapia, care se bazează pe administrarea treptată și controlată a substanței la care pacientul este alergic pentru a determina formarea de anticorpi specifici și a obține astfel o scădere a efectelor alergiei.