Mai multe despre depresie

Tulburările de dispoziție au fost descrise încă din antichitate. În literatura de specialitate găsim numeroase exemple în care sunt raportate stările de tristețe a depresiei şi de euforie a maniei. Depresia reprezintă cauza afectării funcţionării sociale și profesionale care schimbă în mod radical viața persoanei afectate și a familiei sale. Uneori apare ca o reacție disproporționată la un eveniment tragic, alteori este dificil să se facă legătura între aceasta şi anumite evenimente neplăcute. Doliul este însă un eveniment dramatic care se apropie de depresie din cauza tristeții puternice și de neconsolat care îl însoțește. Mania este o stare caracterizată prin euforie, hiperactivitate, extrovertire, sentiment exagerat de bine și încredere în sine nelimitată. Persoanele în stare maniacală pot vorbi încontinuu, îşi rod unghiile, beau peste măsură, fumează, mestecă gumă, îşi muşcă interiorul gurii. Se simt fericite, dar este foarte dificil să cunoască liniștea. Apoi, există depresii legate de anumite momente ale vieții, ca de exemplu depresia de menopauză, care poate să apară la femei în perioada menopauzei, sau depresia post-partum.

 

Depresia

De-a lungul vieţii, ni se întâmplă tuturor să ne simţim trişti,descurajaţi, apatici sau să avem sentimente de vinovăție. Acest lucru poate apărea după un anumit eveniment, cum ar fi decesul unei persoane dragi, pierderea unui loc de muncă sau a unei iubiri, un eșec școlar sau pur şi simplu numai pentru că este înnorat afară. Acestea sunt manifestări normale, care dovedesc bogăția afectivității noastre. Tristețea normală poate fi depășită, uneori este suficientă o iertare, o altă ocazie, un mic sprijin din partea celor apropiaţi. Depresia este altceva, însă. Ea afectează funcţionarea socială şi profesională. Viața persoanei afectate și a familiei sale se schimbă. Uneori, depresia apare ca o reacție disproporționată la un eveniment tragic, alteori este greu să se facă legătura între aceasta şi anumite evenimente neplăcute.

 

Tipuri de depresie

 Principalele tipuri de depresie sunt tulburarea depresivă majoră și tulburarea distimică.

Tulburarea depresivă majoră, în funcție de numarul de episoade, se împarte în:

  • tulburare depresivă majoră cu un singur episod
  • tulburare depresivă majoră recurentă.

Un episod depresiv major este definit astfel atunci când, aproape zilnic, pe o perioadă de două săptămâni, sunt prezente cel puțin cinci dintre următoarele simptome:

  • stare de spirit proastă: este o stare care diferă calitativ și cantitativ de tristețe. Persoana nu poate fi consolată, manifestă o prostraţie profundă și simte o disperare accentuată care nu pare a fi comparabilă cu celelalte reacții de disconfort cu care în mod normal ne confruntăm cu toții
  • pierderea plăcerii sau interesului pentru activităţile curente: persoana deprimată nu mai este capabilă să simtă emoții pentru acele lucruri care o interesau în trecut, cum ar fi munca, hobby-urile, interacțiunile sociale
  • creşterea sau scăderea greutății sau apetitului: pot fi foarte semnificative, de obicei este vorba de o modificare de 5 la sută față de greutatea corporală iniţială în interval de o lună
  • insomnie sau hipersomnie: pot apare dificultăţi în a adormi, dar cel mai adesea se întâmplă să existe treziri nocturne în a doua parte a nopții și dimineața devreme insotite de o stare de neliniste
  • tulburări psihomotorii (încetinire sau agitaţie): se observă mai frecvent o încetinire a mișcărilor și a exprimării verbale care scade cantitativ și devine lentă. Mai puțin frecventă este agitația și aglomerarea de idei.
  • scădere a energiei şi oboseală: oamenii nu se simt în stare să efectueze sarcini simple, sunt slăbiți şi obosiți
  • sentimente de vinovăție, inutilitate şi neapreciere: subiectul îşi asumă încontinuu o vină pe care nu o are, simte că deranjează persoanele din jur, consideră că viața lui nu are sens și că nu există posibilități
  • dificultăți de concentrare și de gândire: există o încetinire a activității de gândire, care poate fi atribuită încercării de a reduce suferința
  • gânduri de moarte, idei suicidare și/sau tentative de sinucidere: se întâmplă frecvent ca acești pacienți să planifice și/sau să pună în aplicare un suicid.

Este necesar să fie prezentă cel puțin starea de spirit depresivă sau pierderea de interes și a plăcerii. Simptomele provoacă disconfort sau eşec în domeniul social și profesional sau în alte domenii importante. De asemenea, această stare reprezintă o schimbare faţă de nivelul anterior de funcționare și nu este justificată de afecțiuni medicale, consumul anumitor substanţe sau doliu.

Tulburarea distimică se caracterizează printr-o durată lungă (2 ani) și prin simptome a căror severitate nu este suficientă pentru a fi clasificate drept episod depresiv major. Totuși, aproape zilnic, în cea mai mare parte a zilei sunt prezente o stare proastă și un dezinteres pentru aproape toate activitățile obișnuite. De asemenea, în cei doi ani de durată a tulburării, simptomele pot să nu fie prezente timp de maximum 2 luni.

Pe perioada depresiei, trebuie să fie prezente cel puțin două dintre următoarele simptome:

  • inapetență sau hiperfagie
  • insomnie sau hipersomnie
  • energie scăzută sau astenie
  • stimă de sine scăzută
  • dificultăți de concentrare sau de luare a deciziilor
  • sentimente de disperare.

Simptomele provoacă disconfort sau eşec în domeniul social și profesional sau în alte domenii importante. Simptomele nu sunt cauzate de consumul anumitor substanţe sau de afecţiuni medicale. Se poate recunoaște un debut precoce în cazul în care problema apare înainte de vârsta de 21 de ani și un debut tardiv atunci când acesta se produce după vârsta de 21 de ani.

Se poate vorbi de depresie dublă atunci când pacienţii cu tulburare distimică prezintă simultan o tulburare depresivă majoră.

 

Răspândire

Depresia este un sindrom relativ obişnuit care afectează 4-5 la sută din populație, cu o frecvenţă dublă la femei faţă de bărbați. Evoluţia este diferită în funcție de subtipul de depresie (tulburare depresivă majoră, tulburare distimică, depresie dublă). Recidivele sunt foarte frecvente: mai severe sunt la acei subiecți care au avut trei episoade anterioare de tulburare depresivă majoră și chiar mai severe la pacienții cu diagnostic de tulburare distimică.

 

Tratamente

Cercetările în cadrul cărora s-au comparat tratamentele farmacologice și psihoterapia au evidenţiat o importanță a celor două metode si ar trebui ca toți pacienții să poată avea acces la ele.

În 50% dintre cazuri se obține o remisiune a simptomelor după terapie, dar în decurs de un an, jumătate dintre aceşti pacienţi prezintă o recidivă. Prin urmare, doar un sfert dintre pacienţi par să se simtă bine după o terapie scurtă.

Pentru un astfel de pacient este necesara o evaluare atentă a cazului; se recomanda un tratament farmacologic complet insotit de psihoterapie de susţinere. Există o gamă largă de medicamente a căror prescriere trebuie să fie atent evaluată din cauza efectelor lor terapeutice și a efectelor secundare care pot limita cooperarea pacientului.

 

Depresia şi evenimentele de viaţă

Unele depresii sunt legate de anumite momente din viața unei persoane. Una dintre acestea este depresia sezonieră, care poate apărea la femei în perioada menopauzei. Există apoi depresia de epuizare, care se prezintă în urma unei perioade mai mult sau mai puțin lungi de suprasolicitare emoțională, respectiv depresia de dezrădăcinare care afectează persoanele care au fost nevoite să părăsească locul în care au trăit ca urmare a unui transfer, de exemplu. Depresia la persoanele în vârstă are însă caracteristici deosebite, întrucât pierderea speranței, temerile pentru sănătatea lor și altele asemenea se reflectă în realitatea exterioară. Dar să le analizăm în detaliu.

 

Depresia de menopauză

Menopauza reprezintă încetarea menstruației. Odată cu întreruperea acesteia, se observă încetarea activității ovariene, modificări la nivel metabolic şi psihoneuroendocrin. De cele mai multe ori, încetarea nu este bruscă. Adesea există o perioadă denumită pre-menopauză, în care ciclul devine neregulat (foarte frecvent sau foarte rărit), iar menstruaţia diferă ca intensitate și durată.

Creşterea vârstei medii, rolul diferit al femeilor și alţi factori au făcut ca la femeie, odată încetată vârsta reproductivă, să nu fi „pierdut totul" neapărat. Este adevărat că la fel ca oricare etapă, orice modificare semnificativă, inclusiv menopauza poate fi privită ca o criză fiziologică.

Probabil modul în care o femeie va trăi menopauza va reflecta modul său obișnuit de a face faţă evenimentelor din viață. Totuşi, mai sunt în joc, pe lângă factorii culturali, sociali și personali, și factori biologici şi genetici. Menopauza poate fi la femeile predispuse un moment în care de multe ori se prezintă diverse boli psihosomatice. La nivel psihic, există multe simptome care apar. De multe ori apar agitație, agresivitate, emotivitate, stare de rău, insomnie şi hipersomnie, fobii, dificultăți de atenție și tulburări sexuale. Dar cu siguranță cea mai frecventă tulburare este depresia. Inclusiv în acest caz depresia va fi legată de caracteristicile personalităţii femeii, variind de la forme uşoare la forme intense, de la forme cu durată scurtă la forme cu durată lungă. În unele cazuri, atunci când depresia este însoțită de simptome de anxietate, fobie, precum și nemulțumire la nivel general sau sexual, aceasta se numește sindrom existențial „climateric".

 

Depresia de epuizare

Este definită astfel o formă specială de depresie reactivă care apare după o perioadă mai mult sau mai puțin lungă de suprasolicitare emoțională.

În mod normal, aceasta afectează bărbații cu o cantitate excesivă de responsabilităţi.

Depresia apare atunci când suprasolicitarea nu mai este controlată și/sau tolerată.

Simptomele sunt anxietate, izbucniri emoționale nepotrivite și astenie.

 

Depresia de dezrădăcinare

Este vorba de depresia care afectează persoanele care au fost nevoite să părăsească locul în care au trăit, de exemplu ca urmare a emigrării sau transferului. Pierderea constă în părăsirea locurilor, oamenilor și obiceiurilor cu care persoana a avut o relație strânsă.

 

Depresia vârstnicului

Depresia la persoanele în vârstă are caracteristici deosebite, întrucât aspectele de devalorizare, pierdere a speranței, inutilitate, teamă pentru propria sănătate şi altele se reflectă în realitatea exterioară. Depresia la persoanele în vârstă se prezintă adesea sub formele mai regresive și paranoice. Persoana vârstnică manifestă frecvent anxietate, iritabilitate, delir şi halucinaţii, agitaţie psihomotorie.

De asemenea, este foarte important să se ia în considerare depresiile de origine organică sau simptomatică, produse de dezechilibre metabolice (hipo și hipertiroidie, hipo sau hipersuprarenalism cortical), de factori infecțioși sau toxici.

 

Depresia post-partum

Femeia care naște este de multe ori nepregătită să facă față situațiilor și dificultăților care apar în noua sa condiție. Nu de puţine ori se întâmplă să se trezească singură sau fără suport adecvat. În relația cu copilul pot reveni în prim plan conflicte vechi ale femeii cu mama sa. Acest lucru poate conduce la o ambivalenţă puternică față de copil. De multe ori femeile se simt inadecvate și incapabile să aibă grijă de copilul lor, aptitudini care sunt în schimb atribuite altor persoane cum sunt tatăl sau bunicii. Pot deveni o parte din fundalul trăirilor mamei inclusiv experienţe anterioare de doliu sau de pierdere a părinților, unui partener, unui copil sau un avort. În ultimele două cazuri nou-născutul se confruntă cu sarcina dificilă de a se fi născut și de a fi în viață în locul altui copil, cu toate angoasele şi aşteptările.

Unii autori consideră că se poate vorbi de o continuitate între stările de disconfort tranzitoriu, tulburare maternă postnatală şi depresie postnatală. Stările de disconfort tranzitoriu, definite şi „tristețe maternă” sunt prezente la aproximativ jumătate din mame cu o durată variabilă de la câteva ore la câteva zile de la naștere. Ele sunt caracterizate printr-o tendință de a plânge, hipersensibilitate, modificări ale dispoziției și oboseală. Tulburarea maternă postnatală se prezintă ca o stare de indispoziție, dureri, atașament redus faţă copil și sentimente de lipsă de sprijin. Depresia postnatală constă într-o stare depresivă cu plâns, anxietate, oboseală, iritabilitate, devalorizare, sentiment de nevrednicie, teamă de a face rău copilului sau de a fi afectate din punct de vedere fizic și psihologic, temeri legate de sănătatea nou-născutului.

Factorii de risc sunt vârsta adolescenţei sau vârsta matură, psihopatologii anterioare, evenimentele stresante de viaţă, relație proastă cu propria mamă și / sau cu sexualitatea, decese anterioare și / sau avorturi. De asemenea, este frecvent pentru persoanele care au suferit de aceasta formă de depresie să poată avea aceeași problemă cu ocazia unei noi sarcini.

Primul „tratament" este cu siguranță cel de prevenire. Toți factorii de risc enumeraţi mai sus evidenţiază prezența unor situații de viață sau traume neprocesate. În unele cazuri, sarcina, ca și maternitatea reprezintă un moment în care iese la suprafaţă o psihoză latentă. Probabil că viitoarele mame ar putea fi ajutate printr-un suport psihologic pentru a avea astfel posibilitatea să îşi proceseze eventualele traume. Maternitatea nu poate fi considerată drept un medicament pentru probleme personale sau de cuplu (așa-numitul copil-liant care menţine familiile unite), fiind important ca aceasta să poată fi abordată printr-un sprijin adecvat din partea familiei, la nivel social şi, în anumite cazuri, terapeutic.

În ceea ce privește alți factori cauzali, s-au efectuat numeroase investigații pentru a afla legăturile dintre modificările hormonale și depresie, dar în prezent nu există dovezi concludente care să confirme aceste ipoteze. Atunci când se prezintă o depresie sau psihoză post-natală adesea sunt prescrise medicamente, combinate sau nu cu ședințe de psihoterapie; unii autori au descris această formă de depresie ca pe o tulburare care poate afecta atât mama, cât și tatăl. Mama ar trăi un sentiment de pierdere faţă de starea de sarcină, în timp ce tatăl va simți că a pierdut locul ocupat înainte, acum preluat de copil.